Vicecampioana nu negociază doar cu Bauza și Baeten, fotbaliștii lui FCU Craiova cu care Neluțu Varga vrea să dea lovitura în această perioadă de transferuri. Dan Petrescu își dorește o echipă cu multe noutăți și multă calitate în atac, pentru a aduce încă un titlu în Gruia.
Astfel, ardelenii nu au abandonat ideea de a-l aduce pe Pavol Safranko, fostul atacant al lui Sepsi Sfântu Gheorghe. Acesta este unul dintre atacanții preferați din campionat ai lui Dan Petrescu, iar primele negocieri s-au purtat în finalul sezonului.
Transferul părea că nu se va mai face, dar Pavol Safranko spune că negocierile cu CFR Cluj rămân deschise și nu exclude posibilitatea de a juca în Gruia.
„Încă nu am stabilit nimic. Aștept să văd cea mai bună variantă. Am avut negocieri cu 4-5 echipe, am vorbit cu câțiva antrenori, cu câțiva directori sportivi. Trei dintre echipe au fost din România. Am avut discuții și cu CFR Cluj și sunt încă deschise. Vom vedea”, a spus Pavol Safranko pentru ProSport.
Dan Petrescu i-a cerut lui Neluțu Varga încă un atacant, pe lângă Bîrligea și Peter Michael, singurele „vârfuri” de care CFR Cluj se bazează în acest moment.
Pavol Safranko, cel care a refuzat și FCSB în trecut, a ajuns în România în 2019 și a jucat doar la Sepsi, cu o întrerupere de un sezon, timp în care a câștigat titlul în Africa de Sud, acolo unde a fost vândut de gruparea din Sfântu Gheorghe. Atacantul de 29 de ani nu s-a mai înțeles cu Sepsi pentru un nou angajament: „Mi-a făcut o ofertă, dar nu a fost ce mi-am dorit. Nu sunt dezamăgit, pentru că au fost 4 ani în care am realizat niște obiective foarte frumoase și am marcat multe goluri”.
Totuși, Safranko a fost criticat de un antrenor român: „Îi trebuie 4-5 ocazii să marcheze un gol…E un jucător admirabil, se oferă foarte mult, face presing, ajută defensiva fantastic, dar mie nu mi se pare că e un jucător nici măcar de nivelul lui Sepsi…Nu am nimic cu el, dar cred că e nevoie de ceva mai mult la CFR”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER